Cum setezi integrarea Pressable MCP cu asistenți AI

Cum setezi integrarea Pressable MCP cu asistenți AI

Disclosure: Acest articol poate conține linkuri afiliate. Dacă alegi să folosești Pressable prin linkul nostru, putem primi un comision, fără costuri suplimentare pentru tine.

Administrarea unui site WordPress nu mai înseamnă doar să intri în dashboard, să faci manual update-urile, să cauți prin logs sau să faci aceleași modificări pentru fiecare site în parte. Dacă ai un singur site, să zicem că e mai ușor. Dar în cazul unei agenții, unui developer sau business care gestionează mai multe site-uri, lucrurile se complică rapid.

Ai plugin-uri de verificat, versiuni PHP de actualizat, domenii de gestionat, backup-uri, utilizatori, colaboratori, staging-uri, logs și tot felul de detalii care consumă timp. De multe ori, nu task-ul în sine este greu, ci schimbarea constantă de context: intri în hosting, cauți site-ul, intri în setări, verifici, ieși, repeți la nesfârșit.

Soluția? Pressable MCP

Pressable MCP conectează contul tău Pressable la asistenți AI precum ChatGPT, Claude sau Gemini, astfel încât să poți gestiona site-urile WordPress conversațional, nu doar prin interfața clasică de hosting. Practic, în loc să navighezi prin dashboard ca să verifici logs, să actualizezi un plugin sau să creezi un staging, poți cere direct asistentului AI să facă asta pentru tine. MCP permite asistenților AI să se conecteze la servicii externe și să execute acțiuni reale în numele utilizatorului.

Pentru agenții sau developeri care gestionează multe site-uri, diferența e enormă. MCP este util mai ales pentru cei care administrează mai multe site-uri, pentru că permite operațiuni în bloc, fără să fie nevoie de scripturi sau de navigare manuală site cu site.

Ce este, pe scurt, Pressable MCP

MCP vine de la Model Context Protocol. Permite unui asistent AI să comunice cu sisteme externe, nu doar să răspundă la întrebări teoretice. Anthropic prezintă MCP ca un standard deschis pentru conectarea asistenților AI la sisteme unde se află date și workflow-uri reale: business tools, development environments, content repositories și alte surse externe.

În cazul Pressable, MCP funcționează ca o punte între asistentul tău AI și contul tău de hosting. Cu alte cuvinte, ChatGPT, Claude sau Gemini nu mai sunt doar tool-uri pe care le întrebi „cum fac X?”. Devin astfel interfețe prin care ceri direct „fă X în contul meu Pressable”.

De exemplu, în loc să întrebi:

„Cum actualizez versiunea PHP pentru site-urile mele?”

îi ceri direct:

„Arată-mi toate site-urile care rulează PHP 8.2 și pregătește lista celor care ar trebui trecute la PHP 8.3.”

Sau:

„Listează ultimele 50 de erori fatale PHP de pe site-ul X.”

Există exemple similare în documentația oficială, inclusiv update-uri PHP, afișarea alertelor de securitate pentru plugin-uri, crearea unui staging site și listarea erorilor PHP.

Important este să înțelegi diferența: fără MCP, AI-ul îți poate explica pașii. Cu MCP, AI-ul poate interacționa direct cu contul tău Pressable, în limitele permisiunilor oferite.

Ce poți face prin Pressable MCP

Deși acest articol se concentrează pe partea de setup, e bine să înțelegi de la început ce poate face integrarea, ca să vezi de ce merită configurată.

La momentul documentării, MCP suportă mai multe categorii de acțiuni, printre care:

  • management-ul site-urilor
  • update de versiune PHP
  • activare/dezactivare site-uri
  • configurare basic authentication
  • maintenance mode
  • management de domenii, plugin-uri, teme
  • colaboratori
  • utilizatori WordPress
  • conturi SFTP/SSH

Asta nu înseamnă că ar trebui să folosești AI-ul fără verificare, mai ales pe site-uri live. Dar înseamnă că multe acțiuni repetitive pot fi efectuate, verificate sau centralizate mult mai rapid.

Câteva exemple simple de comenzi pe care le-ai putea folosi după configurare:

„Listează toate site-urile din contul meu Pressable.”

„Arată-mi site-urile care au plugin-uri cu vulnerabilități cunoscute.”

„Creează un staging site pentru proiectul X.”

„Arată-mi ultimele erori PHP de pe site-ul Y.”

„Listează colaboratorii care au acces la mai mult de 5 site-uri.”

Aceste exemple sunt utile mai ales într-un workflow de agenție, unde nu vrei să pierzi timp intrând manual în fiecare proiect doar ca să afli o informație de bază.

Ce ai nevoie înainte să începi

Înainte să configurezi MCP, ai nevoie de câteva lucruri clare.

În primul rând, ai nevoie de un plan Pressable activ. MCP este disponibil pentru clienții plătitori, iar colaboratorii pot folosi MCP dacă owner-ul contului le-a oferit permisiunile necesare.

În al doilea rând, în funcție de asistentul AI pe care vrei să îl folosești, s-ar putea să ai nevoie de Node.js instalat local pe calculatorul tău. Node.js este necesar pentru majoritatea AI-urilor, inclusiv Claude Desktop, Claude Code și Gemini CLI.

În al treilea rând, trebuie să alegi unde vrei să folosești integrarea. Pentru început, cele mai clare variante sunt:

  • ChatGPT în browser, care folosește OAuth și nu necesită token copiat manual
  • Claude Desktop, care folosește token și configurare manuală
  • Claude Code, pentru cei care lucrează din terminal
  • Gemini CLI, pentru cei care preferă ecosistemul Gemini în linia de comandă

Dacă vrei o variantă cât mai simplă, ChatGPT în browser pare cea mai accesibilă, pentru că nu trebuie să editezi fișiere de configurare sau să gestionezi manual tokenul. Totuși, disponibilitatea MCP Servers în ChatGPT poate depinde de cont, iar Pressable menționează că, dacă nu vezi opțiunea în Settings, funcționalitatea probabil nu a fost încă disponibilizată pentru contul tău.

Pasul 1: generează token-ul de acces în MyPressable

Pentru majoritatea clienților AI, primul pas este generarea unui access token în contul tău Pressable.

Procesul este simplu:

  1. Intră în MyPressable
  2. Mergi la Tools → Pressable MCP
  3. Generează un access token nou
  4. Copiază-l și salvează-l într-un loc sigur

Majoritatea clienților AI se conectează prin bearer token, cu excepția ChatGPT în browser, care folosește OAuth și nu necesită copiere manuală a tokenului.

Aici trebuie să fii atent. Token-ul nu este un simplu cod de verificare. Este o cheie de acces. Tratează-l ca pe o parolă: oricine are token-ul poate gestiona site-urile tale Pressable, deci nu trebuie distribuit, publicat, salvat în GitHub sau trimis prin mesaje.

Pentru o agenție, ar trebui să existe și mai multă grijă. Token-ul nu trebuie să circule prin echipă fără control, iar accesul trebuie oferit doar persoanelor care chiar au nevoie de el.

Pasul 1: generează token-ul de acces în MyPressable

Pasul 2: conectează Pressable MCP la ChatGPT

Pentru ChatGPT în browser, setup-ul este cel mai prietenos, pentru că folosește OAuth. Asta înseamnă că nu trebuie să copiezi token-ul manual într-un fișier de configurare.

Pașii indicați sunt:

  1. Intră în ChatGPT din browser
  2. Mergi la Settings → Apps → Advanced
  3. Activează Developer Mode
  4. Apasă Create App
  5. Introdu URL-ul serverului MCP: https://mcp.pressable.com
  6. Urmează procesul OAuth pentru autorizarea contului Pressable
  7. După conectare, testează cu o comandă simplă, de exemplu: „List my Pressable sites.”

După ce conexiunea este activă, cel mai bun prim test este să ceri ceva non-riscant. Nu începe direct cu update-uri, ștergeri sau modificări de configurare. Începe cu citirea informațiilor.

De exemplu:

  • „Listează site-urile mele din Pressable.”
  • „Arată-mi pentru fiecare site statusul curent și versiunea PHP.”
  • „Ce acțiuni poți face în contul meu Pressable prin MCP?”

Dacă asistentul îți returnează lista de site-uri sau informații relevante, conexiunea funcționează.

Pasul 3: conectează Pressable MCP la Claude Desktop

Claude Desktop necesită o configurare puțin mai tehnică. Ai nevoie de Node.js instalat pe calculator și de editarea unui fișier de configurare.

În documentație, configurarea pentru Claude Desktop presupune generarea token-ului, instalarea Node.js și deschiderea fișierului claude_desktop_config.json. Pe macOS, fișierul se află de obicei în:

~/Library/Application Support/Claude/claude_desktop_config.json

Pe Windows, calea indicată este:

%APPDATA%Claudeclaude_desktop_config.json

Apoi adaugi configurația MCP pentru Pressable, înlocuind YOUR_TOKEN_HERE cu token-ul tău real. Documentația Pressable folosește un format bazat pe command și args, prin mcp-remote, iar după salvare trebuie să închizi complet și să redeschizi Claude Desktop.

Exemplu de structură:

{
"mcpServers": {
"pressable": {
"command": "npx",
"args": [
"mcp-remote",
"https://mcp.pressable.com",
"--transport",
"http-only",
"--header",
"Authorization:Bearer YOUR_TOKEN_HERE"
]
}
}
}

După repornirea aplicației, testează conexiunea cu o comandă simplă:

„List my Pressable sites.”

Dacă apare o eroare legată de lipsa câmpului command, Pressable explică faptul că fișierul este probabil configurat într-un format greșit, de tip url/headers, în loc de formatul command/args cerut pentru Claude Desktop.

Pasul 3: conectează Pressable MCP la Claude Desktop

Pasul 4: conectează Pressable MCP la Claude Code

Pentru cei care lucrează mult în terminal, Claude Code poate fi o variantă foarte potrivită. Și aici este nevoie de Node.js.

Pașii generali sunt:

  1. Generezi access tokenul în Pressable
  2. Instalezi Claude Code, dacă nu îl ai deja
  3. Adaugi serverul Pressable MCP prin comandă în terminal
  4. Pornești Claude în terminal
  5. Rulezi comanda /mcp
  6. Selectezi Pressable MCP și te autentifici
  7. Testezi conexiunea cu o comandă simplă

Comanda de adăugare a serverului este:

claude mcp add --transport http pressable https://mcp.pressable.com

Pentru verificare, Pressable menționează că poți rula:

claude mcp list

Această variantă are sens în special pentru developeri care lucrează deja în terminal și vor să includă hosting-ul în același workflow în care scriu cod, verifică erori sau pregătesc deployment-uri.

Pasul 5: conectează Pressable MCP la Gemini CLI

Pentru Gemini, documentația Pressable menționează Gemini CLI ca metodă suportată. Gemini în browser nu suportă conexiuni MCP, conform ghidului Pressable.

Pașii principali sunt:

  1. Generezi access tokenul în Pressable
  2. Instalezi Node.js
  3. Instalezi Gemini CLI
  4. Adaugi serverul Pressable MCP
  5. Verifici fișierul ~/.gemini/settings.json
  6. Închizi și redeschizi Gemini CLI
  7. Testezi conexiunea

Comanda pentru adăugarea serverului este:

gemini mcp add pressable https://mcp.pressable.com --transport sse

Apoi verifici ca fișierul de configurare să conțină serverul Pressable și headerul de autorizare cu token-ul tău.

Ce comandă ar trebui să rulezi prima dată

După configurare, ești tentat să începi direct cu task-urile importante: update-uri în bloc, ștergere de plugin-uri, modificări de PHP sau creare de site-uri noi.

Mai bine începi simplu.

Așa cum am menționat deja puțin mai sus, prima comandă ar trebui să fie una de citire, nu una de modificare:

„Listează toate site-urile din contul meu Pressable.”

Apoi poți continua cu:

„Arată-mi pentru fiecare site versiunea PHP, statusul și dacă există alerte importante.”

„Listează ce acțiuni pot executa prin Pressable MCP.”

„Arată-mi ultimele activități din contul Pressable.”

Abia după ce vezi că datele returnate sunt corecte și că înțelegi cum răspunde asistentul, poți trece la acțiuni mai avansate.

Ce comandă ar trebui să rulezi prima dată

Recomandări de siguranță înainte să folosești MCP pe site-uri live

Pressable MCP este util tocmai pentru că poate executa acțiuni reale. Dar asta îl face și sensibil. Când lucrezi cu site-uri live, mai ales site-urle clienților sau magazine WooCommerce, trebuie să ai un workflow responsabil.

Înainte de acțiuni importante, cere întâi o listă cu ce urmează să fie modificat.

De exemplu, în loc să spui direct:

„Actualizează toate plugin-urile.”

mai bine începi cu:

„Listează toate plugin-urile care au update disponibil și grupează-le pe site-uri.”

Apoi:

„Spune-mi care dintre aceste plugin-uri par critice și ar trebui testate întâi pe staging.”

Pentru plugin-uri, teme, update-uri PHP, ștergeri sau modificări de domenii, este bine să lucrezi etapizat:

  1. Cere analiza
  2. Verifică lista
  3. Creează backup, dacă acțiunea poate afecta site-ul
  4. Rulează întâi pe staging, când este posibil
  5. Aplică pe live doar după verificare
  6. Cere apoi un raport cu ce s-a modificat

De ce merită configurat Pressable MCP

Dacă administrezi unul sau două site-uri, Pressable MCP poate fi o funcționalitate interesantă. Dacă administrezi zeci de site-uri, plus valoarea pe care o aduce este enormă.

Nu e vorba doar că te folosești și mai mult de AI. Valoarea reală constră în faptul că poți centraliza un workflow care, în mod normal, este fragmentat între dashboard, WordPress admin, logs, e-mail-uri, documentație și task manager.

În loc să oprești tot ce faci, să deschizi dashboard-ul, să cauți prin setări și să repeți aceleași task-uri pe mai multe site-uri, MCP conectează AI-ul direct la contul tău Pressable, astfel încât să poți crea site-uri, actualiza configurări, audita medii și extrage logs din tool-ul în care lucrezi deja.

Pentru agenții, asta poate însemna mai puțin timp pierdut în task-uri repetitive. Pentru developeri, poate însemna debugging și verificări mai rapide. Iar în cazul business-urilor în creștere, poate însemna mai mult control fără să adauge imediat overhead de DevOps.

Concluzie

MCP este una dintre acele funcționalități care pot schimba serios modul în care lucrezi cu hosting-ul WordPress.

Setup-ul nu este complicat, mai ales dacă începi cu ChatGPT în browser. Pentru Claude Desktop, Claude Code sau Gemini CLI, configurarea este puțin mai tehnică, dar rămâne accesibilă pentru cineva obișnuit cu fișiere de configurare și comenzi de terminal.

Important este să începi cu pași simpli: conectează contul, testează cu o comandă de citire, verifică ce date primești și abia apoi treci la acțiuni mai serioase. MCP nu înlocuiește gândirea tehnică și verificarea umană, dar poate elimina mult din munca repetitivă care apare atunci când gestionezi mai multe site-uri WordPress.

Poți testa Pressable MCP aici: https://automattic.pxf.io/c/5725164/3864277/22744

Contactează-ne

Hai să lucrăm împreună!

Contactează-ne

Hai să lucrăm împreună!